Social - Diverse |
Meșterul Dănuț Hotea are 37 de ani și este din Sighetul Marmației. Pasiunile pe care le are nu l-au lăsat să apuce alte drumuri în viață, deși a studiat la București și a practicat o vreme în lumea motocicletelor. Adoră natura și excursiile pe munte, iar acestea i-au îndrumat pașii către casele vechi, din lemn, care de regulă sunt uitate la marginea satelor.
Oamenii care trăiesc în ele, nu sunt deloc pretențioși și avuțiile lor de multe ori sunt familia și dragostea pentru tradiție. Aici a descoperit Dănuț că își dorește să facă case din lemn, pentru oameni fericiți. De la ei a învățat meșteșugul tâmplăriei țărănești, cum să facă construcții din lemn cioplit cu securea, cum sa îl îmbine, cum să îl cresteze. A cumpărat case, a recuperat lemnul lor și a construit pentru familii fericite, atât în România cât și în Italia, Franța sau Elveția. Peste hotare a descoperit că există mulți oameni celebri sau nu, care prețuiesc încă vechiul și tradițiile. Astfel, s-a hotărât să se întoarcă în Sighet unde să își dezvolte și mai mult pasiunea.
Întors acasă, împreună cu un grup de prieteni, și-a propus să salveze cât mai multe case vechi din și porți din lemn, pentru că, la fel și cu alte tradiții, meșteșugul cioplitului în lemn este extrem de rar astăzi. Visul lui este să recondiționeze cât mai multe, încât să reușească să pună bazele unui sat tradițional cu case din lemn, posibil un sat de vacanță.
Dănuț Hota nu face doar case, ci și chioșcuri de grădină, căsuțe în copac, sau diferite obiecte. Iar acestea au un cost care nici nu se compară cu o construcție nouă, modernă.
Sursă articol și imagini: http://adelaparvu.com/2014/03/20/danut-hotea-mesterul-care-face-case-din-lemn-vechi-case-care-te-fac-fericit/
Comentarii
RSS pentru acest articol.